Povestea de oțel （6）
În 1815, se spune că inginerul scoțian William Murdock s -a alăturat butoaielor de muschetă în uz pentru a forma o rețea de conducte pentru cărbunele său - sistemul de iluminat tras la Londra. Inițiativa sa a marcat începutul conductelor de oțel, acum un element fundamental în infrastructurile de petrol, gaze și apă.
Țevile de astăzi sunt fie perfecte, cu centrul forțat în timpul producției, fie au o cusătură sudată de -a lungul lungimii lor, tehnologie care datează de procesul de Mannesmann, bazat pe cruce - piercing de roll care, de zeci de ani, a fost utilizat în combinație cu rularea pilger. Ambele tehnici de rulare au fost inventate de frații germani Reinhard și Max Mannesmann spre sfârșitul secolului al XIX -lea. În anii 1880, în timp ce rulau materiale de pornire pentru fabrica de fișiere a familiei, frații Mannesmann au observat că rulourile aranjate într -un unghi unul față de celălalt pot slăbi nucleul unui lingou și îl pot face să se deschidă. Pe baza ideii îndrăznețe de a pune acest fenomen la utilizarea sistematică, au reușit să producă un corp gol fără sudură dintr -un lingou solid - inițial prin rulare singură.
Foarte curând, însă, au optimizat procesul de rulare folosind un dop pentru a asigura o piercing mai uniformă și o suprafață mai netedă. Nevoia ca conductele să fie sigilate perfect a ajutat la conducerea tehnicilor de sudare, precum și la dezvoltarea de oțeluri care pot rezista la temperaturi ridicate de sudare, fără a crăpa sau a slăbi.
Timp de secole, oțelul a rămas un metal „de nișă”, apreciat pentru duritatea sa și pentru crearea marginilor ascuțite, dar a fost lent și costisitor de fabricat. În anii 1850 și 1860, au apărut noi tehnici care au făcut posibilă producția în masă.
Această transformare este asociată în mare măsură cu activitatea unui inventator englez, Henry Bessemer. Probabil cel mai influent avans al revoluției industriale ulterioare, procesul Bessemer a format inima realizării oțelului de mai bine de 100 de ani. Introdus în 1856, a revoluționat industria cu un mod rapid și ieftin de a produce oțel în cantități mari.
În același timp, Carl Wilhelm Siemens, o națională germană care și -a petrecut cea mai mare parte a vieții în Anglia, își dezvolta cuptorul regenerativ. Prin reciclarea gazelor de evacuare caldă din lotul anterior de topire, procesul Siemens ar putea genera temperaturi suficient de ridicate pentru a topi oțelul. Și până în 1865, francezul Pierre - Emile Martin a aplicat tehnologia Siemens 'pentru a crea Siemens - Martin Open - procesul de vatră.
Deși nu este la fel de rapid ca procesul Bessemer, deschideți - tehnici de vatră au permis un control mai precis al temperaturii, rezultând oțel de calitate mai bun -.
Tehnica antică, succesul modern
Bessemer nu a fost primul care a investit un proces de injecție AIR - pentru a crea oțel. Astfel de tehnici au fost folosite în China antică. William Kelly, un inventator american, a venit independent cu un astfel de proces în anii 1850, posibil inspirat de chinezi Know - cum. Ulterior, Kelly a intrat în faliment și chiar Bessemer s -a străduit să -și facă procesul să funcționeze. A fost sfatul englezului Robert Mushet, un expert metal - lucrător, pentru a arunca toate impuritățile, apoi a adăuga carbon înapoi în metal care a dus în cele din urmă la un produs ridicat de calitate -, maleabil (rulant).
